Marius Avram, acuze la adresa CCA! Nici Kyros Vassaras n-a scăpat. „Nu-l interesează ce lasă în urmă!”

Marius Avram, acuze la adresa CCA! Nici Kyros Vassaras n-a scăpat. „Nu-l interesează ce lasă în urmă!”
  • Publicat:

Marius Avram, fostul arbitru din Liga 1, a lansat o serie de acuze la adresa CCA și a lui Kyros Vassaras.

Arbitrul în vârstă de 41 de ani a comentat în legătură cu modul în care și-a încheiat cariera în arbitraj și susține că ultimii patru ani i-au fost „furați”.

Marius Avram a decis să se retragă din cariera de arbitru la finalul anului 2020, după ce a fost delegat la partida Dinamo – CFR Cluj, scor 0-2, iar acesta susține că a fost forțat să se retragă, chiar dacă această decizie i-a aparținut. Mai mult, Marius Avram este sigur că nu ar fi putut rezista cu actuala conducere a Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Marius Avram, acuze la adresa CCA și a lui Kyros Vassaras

„Din punctul meu de vedere, aceşti ultimi 4 ani mi-au fost luaţi chiar dacă decizia de a renunţa mi-a apaţinut mie. Eu… Asta a fost ceea ce am simţit, că mi s-a făcut o mare nedreptate în momentul când am fost scos de pe lista FIFA, nu mi s-a dat nicio explicaţie coerentă. Atunci am considerat că nu mai pot avea o relaţie cu această comisie de arbitri, care m-a nedreptăţit. Modul în care s-a întâmplat a fost ca şi cum aş fi fost sancţionat pentru ceva”, a spus Marius Avram, la Telekom Sport.

Marius Avram arată cu degetul către Kyros Vassaras

Totodată, Marius Avram arată cu degetul către Kyros Vassaras, șeful CCA, despre care spune că nu se arată foarte interesat de viitorul arbitrajului din România, toate acestea deoarece nu este român.

„Nu ştiu unde am greşit, nu mi-am dat seama exact unde am greşit în relaţia cu Vassaras. Eu cred că lucrul ăsta pleacă de la faptul că nu este român şi nefiind român nu îl interesează ce rămâne în urma lui după ce pleacă, a mai spus Marius Avram.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×